Protestele de stradă și defularea

La Cluj-Napoca au ieșit să protesteze jurnaliști, artiști și scriitori față de „modul umilitor” în care trebuie să-și achite contribuțiile față pe drepturile de autor.

Întâi, acumulările unor tensiuni sunt amorsate prin intermediul unor pseudo-acțiuni care au rolul de a oferi subiecților credința că „fac ceva”. Situția este mai roz decât în cazul generației web 2.0 sau a băieților răi din cartier care se revoltă prin defulare. Înainte de a face ceva (oricum nu vor apuca să facă), cei din generația web 2.0 vor consuma tensiunile înainte de actele propriu-zise. Cântecele care cheamă la revoltă sunt exemple elocvente a ceea ce presupune să te revolți fără să miști un degete: dai din cap în ritm, ridici mâinile în aer de nervi și repeți după solist versurile care amorsează întregul protest. Dacă vrei să susciți la revoluție promovează-ți mișcarea pe rețelele de socializare și totul s-a dus pe apa sâmbetei. „Toata lumea va fi entuziasmata (nivelul de implicare pentru a da “accept” e minim) dar nimeni nu va misca un deget”, am găsit un pasaj scris pe focusblog.ro. Este logic. În cazul celor care ies totuși în stradă lucrurile nu se modifică cu mult. Ei defulează până în momentul în care ajung în stradă, iar acolo vor dansa „Pinguinul” și vor frige mititei. Astfel, discuțiile de birou, din redacție sau pur și simplu discuțiile dintre scriitorii care ieșit la Cluj-Napoca în stradă au „făcut” toată mișcarea. În plus totul s-a mișcat în prealabil pe facebook și twitter, acolo unde oamenii au avut timp suficient să-și exprime indignările și nemulțumirile. Pentru o reușită este nevoie de câteva elemente: cauza clară a revoltei, masele de oameni și manipularea. Pe același focublog.ro am găsit prezentate ingredientele unei revolte într-o altă manieră: „la fel ca in pirotehnie, pentru o “deflagratie” sociala este necesar atat explozibilul propriu-zis (adica tensiuni sociale latente) cat si detonatorul (o tensiune brusca) sau in lipsa acestuia, un soc puternic”.

Cauza revoltei și manipularea

Este cert faptul că te poți revolta pentru orice vrei tu, dar nu poți crea o revoluție din absolut orice. Este nevoie de un mobil puternic, de acumularea unor tensiuni sociale și psihologice, care într-un anumit context să reprezinte mediul propice de propagare a revoltei. Nimic din ce s-a întâmplat cu recentele ieșiri în stradă nu seamănă nici măcar din depărtare cu o revoluție. Masele de oameni habar nu aveau de mobilul clar al prezenței lor în același loc. Acesta reprezintă cauza primă a vocii care strigă la unison. Cea mai „lăudată” acțiune la secțiunea „aproape o revoltă” aș putea spune că a fost mișcarea crescătorilor de animale: oamenii au avut mobilul clar al acțiunii, au fost destul de numeroși și suficient de bine manipulați înspre aceeași direcție. Eșecul: intervenția unor factori externi care a influențat forța de coeziune. Un al doilea aspect este dat de prezența maselor, oameni într-un număr suficient de mare pentru a atrage atenția. Aceștia vor fi elementul asupra căruia va acționa manipularea. Ei bine, chiar dacă există adevărate manuale din care se pot învăța pașii concreți ai unei mișcări, revoltele eșuează încă din fașă. „Lenin a transformat revolutiile intr-o stiinta, intr-un proces in care trebuie urmat un anumit algoritm: creezi o comunitate, le speli creierele, acuzi dusmanul de clasa de crime, te folosesti de “idiotii utili”, apoi cuceresti centrele nodale ale puterii (radioul -pe atunci nu exista televiziune-, guvernul, cartierul general al armatei, centralele de distributie a energiei electrice, centralele telefonice etc)”, citez din nou același focusblog.ro. Lenin a mers pe urma ideilor propuse de Gustave Le Bon în Psihologia mulțimilor.

„Aţi adus România în infern, în hoţie, minciună, corupţie, ruină, dezastru şi ruşinare” sau “Taxxxe de la Băse” au fost mesajele de defulare în cazul adunării de la Cluj. Jurnaliștii, scriitorii și artiștii s-au strâns și și-au vărsat nemulțumirile prin niște mesaje, acolo au fost îndreptate toate acțiunile lor. Din această cauză aceste acțiuni de stradă sunt o irosire a eforturilor, fără niciun fel de urmare. Exemplul protestelor cadrelor didactice reprezintă un alt exemplu: lumea s-a strâns în centru, suspiciuni de influențe din n părți, puțină gălăgie, percepție ciudată și un final apoteotic, totul scufundându-se în liniște apoi.

foto: clon.ro

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s