30 de ani de la The Thing…creepy

Anul acesta se împlinesc 30 de ani de la premiera unuia dintre filmele-reper ale cinema-ului horror modern, The Thing (regia John Carpenter, 1982). Vă pot spune clar că este unul dintre filmele care m-au făcut să tremur de frică în copilărie, alături de seria Alien. Am văzut și remake-ul scos de curând…o porcărie, este mult sub ceea ce a făcut John Carpenter în 1982. De fapt, originalul este la rândul său un soi de remake al clasicului omonim produs de Howard Hawks în 1951nevizionat de mine.

Hai să vedem și ceva detalii…

John Carpenter’s The Thing a devenit unul dintre cele mai de succes și mai influente filme horror ale ultimelor 3 decenii. John Carpenter, auto-descris cu mult umor drept regizorul care „în Franța e considerat autor, în Anglia – regizor de filme horror iar în Statele Unite – vagabond”, a debutat în lungmetraj cu SF-ul cu accente horror Dark Star (1974) și a devenit rapid, grație unor titluri precum Assault on Precint 13 (1976), Halloween (1978) sau Escape from New York (1981), unul dintre maeștrii contemporani ai genului fantastic.

Filmul va rula în cadrul event-ului „LUNĂ PLINĂ” de la Sibiu, care va sărbători această aniversare printr-o proiecție extraordinară în aer liber, într-o versiune restaurată digital.

 

Ce se mai poate vedea sub clar de Lună Plină

O altă premieră absolută din selecția primei ediții LUNĂ PLINĂ” este Attack the Block (regia Joe Cornish). Prezentat în cadrul unor festivaluri importante (Karlovy Vary, Toronto, Locarno sau Sitges – Premiul publicului și Premiul special al juriului) și nominalizat la BAFTA pentru Cel mai bun debut, Attack the Block reprezintă fenomenul anului 2011 în materie de invazii extraterestre, poate și pentru că de această dată (sau tocmai de asta), invazia cu pricina nu mai are loc în America ci într-un cartier sărac din Londra, iar protagonist nu-i „suspectul de serviciu” Will Smith ci un grup de băiețași de cartier descurcăreți.

De asemenea, în cadrul primei ediții „LUNĂ PLINĂ”, amatorii de sperieturi ca la carte, dublate de mult umor, pot vedea Red State, o satiră horror fără-de-milă marca Kevin Smith, lansată în premieră mondială la Sundance și aplaudată în cadrul unor festivaluri precum Locarno sau Sitges și, în premieră absolută în Europa de Est, Juan of the Dead, primul horror cu zombies cubanez, un văr hispanic al de-acum celebrului Shaun of The Dead, premiat deja la Festivalul Filmului Fantastic de la Bruxelles sau la Fantasporto.

 Un alt titlu clasic al cinema-ului de gen, proiectat pentru prima dată pe marele ecran din România, tot într-o versiune restaurată digital, este și musicalul trash The Rocky Horror Picture Show (regia Jim Sharman, 1974). Film ce sfidează, în continuare, orice clasificare și midnight-movie prin definiție, TRHPS reprezintă motivul pentru care s-a inventat, practic, termenul de „film cult”. Enciclopedie ambulantă în materie de cinema de serie B (filmul adună mai multe referințe, trimiteri și clin d’oeils decât orice dicționar) și ancorat de o distribuție cel puțin eclectică (Tim Curry, Susan Sarandon, Meat Loaf și Richard O’Brien), The Rocky Horror Picture Show reprezintă o vizionare obligatorie și o experiență pe măsură…

Prima ediție a festivalului „LUNĂ PLINĂ”, unicul eveniment din România axat în exclusivitate pe cinema-ul horror și fantastic, va avea loc în perioada 16-19 august 2012, la Biertan, județul Sibiu. Festivalul este organizat de Asociația pentru Promovarea Filmului Românesc și prezentat de Festivalul Internațional de Film Transilvania.

Citeste si:

Daca e luna plina, atunci e Festivalul Filmului Horror & Fantastic

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s