Anomalie în sistem: trans-umanismul (I)

Anomalie în sistem: trans-umanismul (I)

Pendulăm între declarația pentru post-umanitate și cea pentru trans-umanitate, când distincțiile sunt doar de nuanță. Primul termen este mai moderat, fiind regăsit la o seamă de gânditori care nu expun sisteme mai…radicale. Chiar Richard Rorty este de părere că momentan ne aflăm într-nu perioadă post-umană, conotaţiile sale căpătând o semnificaţie mai curând etică. De partea cealaltă, trans-umanismul acordă un interes foarte mare cuceririlor, „încrezându-se mereu în aportul tehnicii la trecerea („transition”) de la uman la post-uman”1 , marșând pe o accepție mai radicală, ea fiind anomalia. Cei doi termeni sunt echivalaţi în cazul unor autori, iar uneori trans-umanismul este doar o formă mai radicală a post-umanismului. În orice fel ar fi, ceea-ce-urmează-după-uman nu este de fapt o ruptură totală de acesta, ci vine cumva în continuarea lui, fără a-l nega. Nick Bostrom spune că civilizaţia post-umană ar putea îmbrăca diferite forme, putând chiar să fie foarte asemănătoare cu anume există în prezent.

Acesta ajunge într-un eseu intitulat „Controversa simulării” să analizeze trei afirmaţii: 1. Este foarte posibil ca rasa umană să se stingă înainte de a apuca stadiul postman; 2. Este aproape imposibil ca o civilizaţie postumană să deruleze un număr semnificativ de simulări ale istoriei sale evolutive; şi 3. Este aproape sigur că trăim într-o simulare generată de calculator. Oricât de imposibilă ar părea această accepţie, există totuşi oameni de ştiinţă care cred că evoluţia tehnologică ar putea conduce omenirea şi către un astfel de pas. Aceştia deja trec în rândurile trans-umaniştilor pe care îi critică vehement Francis Fukuyama când spune că acest curent „este cea mai periculoasă idee”. Nick Bostrom este de altfel unul dintre promotorii înverşunaţi ai trans-umanismului, acesta înfiinţând în 1997, alături de David Pearce, World Transhuman ist Association. Trans-umanismul este un curent care a fost lansat de futuristul FM-2030 (pseudonimul lui F.M.Esfandiary), în anul 1970 în trilogia sa „Are you a Transhuman?”. Radicalismul acestei mişcări provine, de fapt, din încrederea oamenilor de ştiinţă că se poate depăşi o anumită barieră a tehnicii care să conducă lumea către inclusvi „trezirea unei conştiinţe” în cazul unui computer care depăşeşte puterea de procesare umană. Se poate face afirmaţia că după umanism urmează trans-umanismul sau că post-umanismul este, printre altele, şi un trans-umanism. „Post, cu conotaţia sa duală de a sta deasupra umanului şi de a veni după el, intuieşte că zilele umanului sunt numărate. Câţiva cercetători (în mod notabil Hans Moravec, de asemenea colegul meu de la UCLA, Michael Dyer şi mulţi alţii) cred că acest lucru este adevărat nu într-un sens intelectual de înlocuire a unei definiţii a umanului prin alta, ci într-un sens literar mai îngrijorător care vizează înlocuirea oamenilor ca formă dominantă de viaţă de pe pământ cu maşini inteligente”2. În cazul unor autori precum Hans Moravec, corpul nu mai este decât un material biologic ce trebuie înlocuit, esenţa fiinţei umane fiind de fapt mintea, care trebue practic conservată. Corpului îi trebuie aduse ajustări sau îmbunătăţiri pentru a face faţă minţii umane. Acesta este un tip radical de a privi perspectiva trans-umanistă, Moravec mergând până la a afirma că mintea umană poate să fie descărcată într-un corp anorganic şi „nemuritor”, eliberat de orice determinări cărora li se supune corpul biologic. Acest lucru ar contrazice principiul lui Roger Penrose care spune că ceva non-algoritmic precum conştiinţa umană nu poate fi duplicat sau copiat în ceva algoritmic. Dincolo de aceste argumentări ale omului de ştiinţă Hans Moravec, se păstrează un dualism filosofic mai vechi: corp – suflet. Corpul a părut multă vreme drept o închisoare a sufletului, însă noile teorii asupra lui au schimbat paradigma. Pe lângă organ de cunoaştere, corpul a devenit principalul semn la existenţei în realitate,al ancorării în ea, a subiectului. Desigur, paradigmele sunt în continuă schimbare, iar corpul a ajuns în cazul unor teoreticieni – artişti să exprime un instrument fie al artei, fie al depăşirii condiţiei umane. Astfel, este cazul artistului Stelarc, pentru care „protezarea” corpului este o modalitatea de a „face artă”3. „Corpurile sunt deopotrivă Zombi şi Cyborgi. De când am evoluat ca hominizi şi ne-am dezvoltat locomoţia bipedă, două membre au devenit manipulatorii şi am construit artefacte, instrumente şi maşini. Cu alte cuvinte, am fost mereu cuplaţi cu tehnologia”4. Reinterpretarea corpului va continua pe măsură de evoluţia tehnologică va oferi noi oportnităţi de reprezentare şi resemnificare a acestuia (Vezi analizele interesante ale Luciei Dinescu, Corpul în imaginarul virtual). Inclusiv avatarizarea presupune o altă viziune asupra corpului care devine practic un instrument de susţinere a eului real care creează multiplele avatare. De fapt, acesta este legătura cu realitatea, dacă mai există aşa ceva pentru „multiplele” identităţi create digital. De data aceasta revenirea la sciziunea corp-minte a revenit sub cu totul alte forme decât era aceasta concepută anterior. Nu „creierele în container” sau corpul resemnificat fac posibilă renunţarea la uman, ci saltul evolutiv al tehnicii care „obligă”, astfel, la ipoteze de negândit acum ceva timp. Şi încă nici nu a început bine această evoluţie fulgerătoare, căci Ray Kurzweil ne promite o avalanţă de „minunăţii” ale tehnicii într-un viitor apropiat. Nu numai că un computer va depăşi mintea umană în procesare, dar mintea va putea fi copiată într-un fişier sau încărcat efectiv într-un program şi reduplicată apoi, încât noi înşine să fim practic aidoma unor programe concepute de de altcineva. Sigur, până la conceperea efectivă a unor astfel de lucruri ele rămân la capitolul virtualismelor, iar orice teorie de acest gen se poate încadra cu uşurinţă în acest segment. Filosofii au început treptat să fie atraşi de astfel de meditaţii, semn că domeniul lor se adaptează din mers noilor curente şi tendinţe.

Trans-umanismul este anomalie într-un sistem al centrării încă pe uman. Cuplajul om-mașină propunea o extensie a omului în spațiul online, însă cercetările mele m-au condus către o inversare a acestui raport, despre care am tratat, pe larg, în interiorul tezei mele de doctorat. O inversare este produsă și în privința distincțiilor teoretic – practic: teoriile trans-umaniste sunt anomalii epidemiologice, obiecte maligne contagioase, pe când practicile din sfera tehnologiei sunt privite drept achiziții exponențiale.

 

1 Campa, Riccardo, Pure Science and The Posthuman Future, in „Journal of Evolution and Technology”  –  Vol. 19  Issue 1 – September 2008 – p. 29

2 Hayles, K., How We Became Posthuman: Humanistic Implications of Recent Research into Cognitive Science and Artificial Life, Illinois, 1999, p. 371.

3 Justificatoare sunt operele acestui artist, o parte dintre ele fiind exemplificae chiar pe pagina personală de internet a acestuia, www.stelarc.com. .

4 Pasaj extras de pe pagina de prezentare a site-ului personal al artistului Stelarc.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s