Democrația în era realității virale sau despre epidemiografia lui Postill

Epidemiografie, tradus astfel din compilația epidemiography a lui John Postill. De fapt, este vorba despre media epidemiography aplicată de Postill protestelor spaniolilor indignados. Cum v-aţi obişnuit deja, probabil, vin cu un alt autor nou-nouţ. John Postill este interesant, scrie cu un farmec aparte şi chiar şi participă la unele evenimente. Spre exemplu, mişcările din Spania. Acestea i-au i modelat articolul  Democracy in the age of viral reality:a media epidemiography of Spain’s indignados movement, apărut în “Media Ethnography and Public Sphere Engagement”,  eds Debra Vidali and Thomas Tufte, Ethnography journal, februarie 2012.

Este o combinaţie, un hibrid între cum anume devine ceva contagios în interiorul mulţimilor şi cum anume creşte exponenţial numărul mulţimirii, pe baza acelui ceva contagios. De fapt, explozia viralităţii este direct legată de explozia demografică. Deci, epidemia demografică presupune răspândirea unui virus în interiorul mulţimii şi în afara ei, ca o epidemie, deci…epidemiografie. Ce presupune funcţia mediatică a acesteia? Postill mizează pe captura exploziei demografice în cazul unor mişcări de protest. Realitatea aceasta, a unui protest devine una virală. Dar, să vedem rolul medialităţii după Postill:

 

I argue that viral media have played a key role in the movement so far, with Twitter as the central site of viral propagation. As I show below, Spain’s indignados have used Twitter – along with other viral platforms such as YouTube, Facebook and blogs – to great effect and in a range of different ways, including as a means of setting the tone and agenda of the 15 May marches, spreading slogans and organisational practices, and offering alternative accounts of the movement from those provided by the mainstream media. Carlos is glued to his smartphone and every now and again updates us on the progress of the protests in Madrid and other major cities. The reports are encouraging, although the mainstream media still refuse to cover the event.

Cum se urmăreşte mişcarea live sau liveticker? Păi, prin conectare. De fapt, mişcarea de protest este conectată la reţea, protestatarii sunt direct interesaţi de cum arată protestul, cum este share-uit sau viralizat. 

After a couple of hours we reach our destination. Carlos tells me that the protest hashtag is now Twitter’s second most popular topic world  wide. We walk round the truck and convey this information to Arnau who is delighted to hear the good news. A  fittingly ‘social media’ way to end my Barcelona field work, I think to myself on the way home to nearby Poblenou. I have no inkling that this is only the preamble to a much larger historical drama.

Explozia demografică a protestului live-offline este oglindită online. Argumentul forte este viralizarea în reţea.

By the following day their numbers had swollen to 200 and by 20 May there were nearly 30,000 people at the square. This demographic explosion was mirrored online (see traffic figures below). Other cities around Spain followed suit, and the 15-M movement was now a global media event.

Ceea ce este, din nou, interesant este tocmai faptul că după Postill mişcările spaniole indignados au inspirat protestele similare ulterioare din SUA, Canada, Marea Britanie şi alte ţări…mişcări care s-au denumit sub cupola Occupy. Bun, ce presupune epidemiografia, aşa, cu cuvintele lui Postill:

In the introduction I noted that the new coinage ‘media epidemiography’ combines the terms ‘epidemiology’ and ‘ethnography’ as a provocation to think about how we may study ethnographically the media epidemiology of popular protests that ‘go viral’ and morph into new social movements. [M]ass mobilizations produce their effects by transforming embodied feelings into affective solidarity (my emphasis)….Around the same time, a fellow DRY activist tweeted: “Viral action to 83 members of #parliament: 30,936 tweets saying #iwanttovote and 23,792 with #referendum Let’s send more”.

Pandemia media este reconstruită de media epidemiographer (v-am lăsat termenul original al lui Postill) printr-o serie de tactici ale producţiei virale, mutaţiei şi propagării…în cazul site-urile sau pe ele, în online. Spaţiile publice, precum piaţa şi strada, sunt încorporate în online, devin părţi active din setul de tactici virale sau de viralizare a fenomenului. De asemenea, ele sunt cuvinte cheie pentru reţele de tipul Facebook sau Twitter, iar aici trebuie să fiu de acord cu Postill. Într-un fel anume am făcut-o prin materialele mele anterioare referitoare la mulţumile hibride, la seturile de tactici media, de viral marketing sau defulările în online ale unor acţiuni offline.

Cele patru elemente analizate şi propuse de John Postill sunt: virali de campanie, campanii virale, virali de nişă şi virali durabili. Am ales să traduc virals similar modului în care am făcut-o în alte articole care-mi aparţin, prin virali. Fiecare dintre cei patru sunt aplicaţi mişcărilor indignados din Spania. În mod cert Postill îi aplică şi la un protest în genere, nu doar prin reducţie la ceea ce se întâmpla în Spania. În acest sens, autorul a mizat pe posibila explicaţie a modului în care funcţionează democraţia într-o realitate virală, cu epidemii în rândul mulţimilor, cu contagiuni ale obiectelor contagioase şi transformarea fenomenului într-unul viral, cu mutaţia unui fenomen viral. Un aspect extrem de interesat este acesta din urmă: mutaţia suferită de un fenomen viral, cum ar fi, să spunem, protestul. Pornit din punctul unei mulţimi restrânse care militează în spaţiul public, fenomenul se transformă într-unul viral, prin contagiunea indivizilor. Nu contează în mod special elementul contagios, poate fi vuietul străzii în sine sau look-ul acesteia, important este ca fenomenul să devină viral. După aceasta, interesantă este ipostazierea mutaţiei fenomenului, adică schimbările aduse de fiecare element infectat. Într-un articol, încă nepublicat, analizez un soi de ontologie a virusului, cum anume acesta poate fi simultan maşină allopoietică şi autopoietică, în termenii lui Maturana & Varela. Iar acest aspect contează şi pentru mulţimea însăşi, cum anume este văzută. Carlos îl ţine la curent pe Postill de modul în care se vede mişcarea în spaţiul online. Ar putea fi şi aici vorba despre o formă de defulare? Posibil. Atât timp cât offline-ul se uită în online, intervin agenţi care provoacă mutaţii.

Advertisements

One thought on “Democrația în era realității virale sau despre epidemiografia lui Postill

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s