Meleșcanu mi-a confirmat predicția :)

Dacă mai aveați ceva dubii în ceea ce privește cele precizate de mine aici, vă ofer și confirmarea, una de la vârf. Teodor Meleșcanu, nimeni altul decât șeful SIE (referirile mele au fost în mod special la SRI, pe parte de informație internă), a fost interogat de Comisia parlamentară de control referitor la Roșia Montană, iar rezultatul a fost cel prezis: nu a spus nimic! Păi, haideți să le luăm pe rând! Mă voi folosi de declarațiile publicate prin presa centrală.

Există analize și dosare cu informații despre cazul Roșia Montană! Mai este vreo supriză pentru cineva chestiunea aceasta? Că sunt implicați mai mulți factori, că este vorba despre entități, de mijloace media (eu le-am tot numit tactici media), interne și externe, că sunt implicate guverne…vi se par noutăți? Declarația:

“Noi am încercat să le structurăm însă pe cele pentru Comisie… ce guverne, ce entităţi, ce mijloace de presă au fost implicate din străinătate în acest proiect, fie în favoarea proiectului, fie împotriva proiectului şi am încercat să prezentăm o imagine cât mai completă”, a afirmat şeful SIE.

Completarea este comică: SIE va aprofunda subiectul Roșia Montană, pentru public, desigur, căci agenții de intelligence își fac treaba pe această temă de ceva vreme bună. Cifra de peste 50 de informări pe subiect a fost dată pentru presă.

Despre pericolele care pasc România în privința investițiilor străine. Predicții publice nu se fac, asta doar dacă lucrezi la Financial Times sau Ziarul Financiar. SIE-ul, ca și SRI-ul, dispune de specialiști din arii variate de cercetare, deci și economie. Un caz precum Roșia Montană a fost întors pe toate fețele și este încă în derulare. Ca atare, din nou, Meleșcanu nu a spus nimic nou sau de neștiut:

“Din punctul nostru de vedere, singurul lucru pe care îl putem cerceta este în ce măsură o asemenea investiţie poate să aibă implicaţii asupra securităţii naţionale, în sensul că se investesc bani din trafic de droguri, spălare de bani, sau că anumite servicii interesate finanţează societăţie acest tip”, a afirmat Meleşanu.

Aici o paranteză ar fi doar cazul recunoscutelor acțiuni de lobby, pro sau contra, însă, din nou, sunt aspecte cunoscute publicului. Cât despre eventualele speculații bursiere, există o contradicție: “Nu pot să vă spun acuma, dacă ni se solicită de către comisie putem să facem şi o astfel de cercetare”, spune Meleşcanu. Păi nu urmăreați inclusiv cazurile anumitor tranzacții? De ce s-ar face rabat de la speculațiile bursiere? Deci, fals.

Despre politicienii români implicați în promovarea proiectului Roșia Montană, Meleșcanu a afirmat că nu are informații – corect, este treaba SRI-ului, nu a SIE-ului. Agenții SIE au vizat în mod special exteriorul.

Ultimul punct este legat de guvernele țărilor străine, direct interesate de Roșia Montană: o nouă chestiune răsuflată. Este firesc să fie așa, nu credeți? Indiferent ce se întâmplă în jurul unui stat, vecinul va manifesta o vigilență ascuțită, căci pot exista repercusiuni directe. Este ca atunci cu poluarea din Ungaria! În mod evident, autoritățile autohntone au intrat în alertă, să folosesc un clișeu mediatic.

Ca atare, ieșirile în sfera publică a unor astfel de reprezentanți ai SRI sau SIE nu vor aduce nimic nou, vor vorbi vorbe, vor utiliza un discurs surd, vor oferi publicului, prin presă, ceva…orice, însă nu la ce anume se lucrează. Poate mi-a scăpat ceva…

 

 

 

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s