Nu vă mai trebuie Parcul Național Munții Rodnei? Mi-l dați mie pentru administrare, vă rog?

V-am scris recent despre faptul că Romsilva nu mai prelungește contractul de administrare a Parcului Munții Rodnei. Anul acesta au existat zvonuri cum că această administrare ar putea fi trecută sub patronajul consiliului județean, și asta tocmai pentru a se evita problemele iscate acolo între proprietarii de păduri și administrația parcului. Până la noi decizii, Parcul Munții Rodnei rămâne în soarta nimănui, iar tăierile de păduri, ca cele din zonele Romuli, ar putea exploda de pe o zi pe alta.

De ce? Haideți să aruncăm o privire asupra procentelor de pământ deținute de terți prin parc, în urma retrocedărilor: 22 de comune proprietare dețin 53,25%, statul român deținea prin Romsilva 5,54% (fiind o autoritate și de observație a acestor zone), persoanele fizice cumulează 26,29 hectare, Parohia Ortodoxă Moisei are 2 hctare, iar terenul intravilan este de 21,6 hectare (datele sunt cele oficiale, prezentate pe site-ul parcului). Vă mai fac precizarea că în consiliului științific de administrare al parcului sunt o groază de specialiști, doctori în fel și fel de domenii, mulți dintre ei chiar din Cluj. Aveți lista aici. Da, discutăm deja despre procente de pământ în colțuri de rai. Bătălia pentru ele este acerbă.
Aveam în minte o tură de munte, iar pe 9 iunie mi-am propus să urc pe Vârful Ineu, în inima Parcului Național Munții Rodnei. Am plecat de bună dimineața din comuna Șanț, urcând spre Complexul Alpina Blazna, situat la 5 kilometri pe un drum forestier accesibil oricărui autoturism. Fiind vorba despre o investiție privată, marcajul a fost excelent, însă la intrarea în complex, drumul se bifurca: stânga, în complex, iar dreapta, spre nicăieri. Nu era incripționat nimic. Am pătruns în incinta complexului extrem de bine aranjat, cu tot felul de facilități, și am întrebat primul ieșit de acolo despre Vârful Ineu, unde ne putem lăsa mașina, până unde putem merge cu ea, căci nu era semnalizat nimic mai sus. Oamenii nu știau, ei au venit acolo pentru cu totul altceva. Nu toți cei care vin la munte o fac pentru ture, pentru a admira priveliștile sau a cunoaște zona, ci și pentru alte tipuri de activități. Nu e problemă, parcul e mare, e loc pentru toată lumea. Într-un final, personalul de la complex m-a lămurit că, într-adevăr, drumul care cotea la dreapta duce la Cabana Diana, ultimul punct de atins cu mașina, cu o mașină cu gardă mai mare la sol, de această dată.

drum TAF

Nu am scăpat de probleme, căci drumul continuă să fie prost semnalizat, sau deloc, iar în zona unor clădiri dezafectate, ratăm o mâzgâlitură care indica: Spre Tabără, fără nimic altceva. Ne-am trezit în plin drum forestier, pe un soi de drum de TAF, care părea că duce înspre niște movile imense de nisip. Nu vă pot spune cu exactitate ce se întâmpla acolo, nu am sesizat urme de tăieri de pădure, e drept că nici nu am mai putut înainta. Am făcut cale-întoarsă și, mulțumită tehnologiei de localizare avută la dispoziție de partenerul meu de drum, am reușit să ajungem la mâzgâlitura dintre clădiri.

muntii rodnei ineu

Ajuns la Cabana Diana, m-au trădat două sentimente: de bucurie maximală că mă aflam, din nou, pe munte, și de tristețe, că locul nu indica faptul că am ajuns la gura de intrare pe un traseu de munte, ci într-o zonă, mai curând, părăsită. Doar văcuțele de pe pajiștea alpină era pline de viață. Niciun indicator, din nou, am regăsit semnul de traseu undeva mai sus. După 15 minute de abrupt, m-am confruntat, iarăși, cu tristețea: clădire dezafectată lângă crucea care marca începutul potecii spre triada Vârful Roșu – Vârful -Ineuț – Vârful Ineu.

De ce, oameni buni? De ce nu putem gândi altfel turismul în România? De la Alpina Blazna există inclusiv o instalație de teleferic până la clădirea dezafectată, însă și ea părea la fel…părăsită. Jos, în comuna Șanț, oamenii se bat pe titluri de proprietate pe pășunile și pădurile din Parcul Național Munții Rodnei. Sus, pe cărări de munte, te lovești de grupul acesta de străini (cred că ruși, nu am distins bine ce vorbeau), înarmați cu bagaje, veniți pe Valea Vinului să ne admire sălbăticia și poezia munților. Erau pe vârf, și noi cu ei. La nici zece minute de această întâlnire, am primit un alt hello. Erau alți străini, un cuplu. Erau extaziați de ce vedeau. Făceau poze neîntrerupt. Pe lângă ei, au mai fost câteva grupuri de români. În birouri, aievea, oamenii renunță la adminstrări, iau decizii hilare care nu au niciun sens, își bat joc de ceva ce ar părea constructiv în adevăratul sens al cuvântul. În plus, ar fi și profitabil, că tot este foarte la modă acest cuvânt. Dar, poate, sensul e dat de Bade Viorel: Nu spun că nu-mi plac munții, nu îi urăsc, dar nu am putut face nimic să fiu plătit! Dă vina pe politicieni și e firesc pentru un om ca el. Pe cine s-o dea? El a trăit acolo și nu a fost ajutat cu nimic, nu a fost împins decât spre…a tăia pădurea să vândă lemnul, cel mai probabil. Asta i se pare cea mai profitabilă treabă, măcar că ar avea o slujbă și el.

Se apropiase la vederea noastră lângă mașină, văzând că nu suntem de prin partea locului, și dorea să afle dacă ne place zona, dacă ne vom mai întoarce. Era curios de ce vin oamenii pe acolo, căci lucrurile nu par să fie prea roz pentru cei ca el. Dacă ar exista minți lucide și limpezi, i-ar învăța că din turism se poate trăi mai bine într-o astfel de zonă decât din tăierile de pădure. Mai bine, am spus, și pentru a prinde sensul dezvoltării unei armonii cu mediul locuit. Nu există, nu încă, pentru că pâmăntul din parcuri trebuie împărțit, iar percepția generală asupra acestor colțuri de rai este strict legată de profitabilitate. Este sau nu Parcul Munții Rodnei unul profitabil? Adică o afacere, nu? Eu nu văd ce altceva ar putea fi profitabil și din alt sens. Și oamenii locului se apucă să taie lemnul de prin păduri, și nu numai ei. Sunt împinși de această putere avută asupra pâmântului lor, ca bun retrocedat, și ca profit. Pădurea este a lor și pot face ce vor cu ea.

comuna sant

Ei spun că o fac pentru copiii lor, ca ei să aibă o viață mai bună. Fals, o fac pentru ei, copiilor le lasă munții dezgoliți. Dezinteresul față de turism e, cumva, cultivat în mințile lor: nu se poate, nu merge, și totul se duce pe apa sâmbetei. Turiștii vin și pleacă. De revenit? Nu știu, în afară de munte, au văzut să și aibă la ce? Jos, reveniți de pe cărări,am reîntâlnit tumultul cotidianității. Comuna Șanț își vede de treabă, la fel ca și cei din prin alte părți de unde se pleacă spre munte. Pentru ei, ca și pentru cei care își doresc să administreze parcurile naționale, muntele nu reprezintă decât un mijloc. Nu cred că în sensul bun al cuvântului.

Rămâne de văzut pe mâinile cui va cădea administrarea unui astfel de parc, însă el este un exemplu legat de cum anume sunt percepute astfel de spații la noi în țară. Ne punem, uneori, speranțe deșarte în mentalitatea tinerelor generații. Să-i privim mai atent pe copiii din comuna Șanț sau pe cei care au urcat din Rodna pe Ineu în aceeași zi cu noi. Cred că ei au nevoie de modelul comunității, un model sănătos. Pentru actualele modele din comunități, am următorul mesaj: Nu ne ucideți munții!

 

OradeCluj.ro

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s