Transparente, formele invizibilului prin ochiul unei tinere artiste

Încet, dar sigur, artiștii români sunt din ce în ce mai expuși mai înspre vest. Evident, cei deja consacrați au unde o face acolo, dar vine și vremea tinerelor talente, vremea celor nedescoperiți încă.

Prietenii de la IAGA mi-au semnalat un eveniment internațional care are în centrul atenției promovarea unei tinere artiste de la noi din țară, Alexandra Mureșan.

Este vorba despre sticlă ca și materie a actului artistic și despre invizibil și formele sale. Aici sunt patru. Vă redau mai jos câteva detalii despre eveniment.

[info]Miercuri 13 mai, în cadrul  universității LUISS Guido Carlo din Roma situată pe strada România, va fi inaugurată expoziția “Sticlă”, a doua etapă din ciclul “Transparențe, patru forme ale invizibilului” promovată de către departamentul Activități Culturale LUISS.
Expoziția, curatoriată de către tinerii din grupul Anonima Curatori , prezintă două tinere artiste: Alexandra Mureşan şi Anna Di Prospero, având ca punct comun utilizarea sticlei ca şi materie în cercetarea lor artistică.
Această expoziție reprezintă o evoluție interesantă datorită antitezei discursului privind transparența, în comparație cu cea precedentă  intitulată “Aer”: rafinamentul, permeabilitatea perfectă și  intangibilitatea substanțială a eterului, intră în coliziune cu plasticitate, impenetrabilitatea și robustețea geamului. Două conjugări distante şi aparent opuse ale aceluiaşi accident aristotelic.
Anna Di Prospero, în ciclul său de autoportrete fotografice  jonglează cu conceptul de protecție față de sticlă, care se regăseşte în toate fotografiile sale şi se interpune între privitor şi subiectul compoziției sale. Povestea din spatele diapozitivelor artistei Di Prospero, evocă momente precise de o profundă intimidate împărtăşite cu membrii familiei acesteia. În toate fotografiile, dezvăluie prezența acestora printr-o placă de sticlă, printr-un joc cordial de reflexe ce par a sugera privitorului sa păstreze o anumită distanță; felul în care privim devine un act privat, care ne îndeamnă să observăm cu tăcerea și respectul rezervat momentelor solemne.
În schimb, în lucrările Alexandrei Mureşan, artist roman al galeriei IAGA International Art Gallery Angels, sticla este folosită ca materie pură şi devine instrument pentru a crea sculpturi care amintesc de orașele invizibile descrise de Calvino. Aşa cum, în celebrul roman de Alan Moore,  Dr. Manhattan construieşte  oraşul său ideal prin modelarea solului marțian, aşa Mureşan  foloseşte sticla pentru a da formă experiențelor sale: în acest fel iau naştere sculpturi, care sunt atât mici metereze fragile, în apărarea memoriei artistului, cât și monumente maiestuoase gata să inspire sugestiile publicului. Lucrările de fotografie ale artistei Di Prospero şi sculpturile Alexandrei Mureşan vor fi expuse până în 30 iunie, în culoarul stâng din Aula Chiesa din str. România, într-o expoziție feminină, care va introduce pentru prima data, un artist strain în ciclul Transparențe, datorită colaborării extraordinare din partea curatorului Ilaria Bignotti şi IAGA International Art Gallery Angels din Cluj Napoca.
Expoziția va fi deschisă publicului, cu programare în zilele de 16, 17, 24, 30 și 31 mai, și 7, 13, 20 și 27 iunie de la ora 10 până la 20.[/info]

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s