Despre cum ne distrugem padurile: ce vor ei si ce facem noi

România pare că stă pe un butoi de pulbere din cauza problemei defrișărilor ilegale de păduri. Ei bine, nu e nimic nou sub soare cu această chestiune, sunt vechi lucrurile. Așa se taie pădurile de mulți ani și e trist. E trist și faptul însuși că se taie fără să se re-împădurească zonele, asta ca să nu discutăm exclusiv despre tăierile ilegale.

Am urmărit presa și ce s-a cam scris pe subiect. Dezvăluirile Agent Green sunt incredibile, iar România Curată mi-a plăcut, a luat atitudine. S-au postat materiale bine documentate. Dincolo de cifre, prezentări și ieșirile în stradă de bun augur, am în față o ecuație: ce vor tipii de la noi și ce putem noi face.

Intențiile tipilor de prin țări străine, în mod special vestice, nu sunt de la bun început bune doar pentru simplul fapt că-s nemți, de exemplu. România este o oportunitate pentru majoritatea dintre ei. Atunci când o multinațională alege țara noastră, nu o face pentru că s-au trezit cei de acolo că avem locuri fabuloase pe aici. De obicei, admirația nu face casă bună cu spectrul economic. Nu! E simplu: criteriul economic primează, vor produce cu noi pe mai puțini bani și, de ce nu, mai mult. Nu încerc să generalizez. La fel și cu lemnul. Ne luăm ca posibil reper programul ecologic al Germaniei, țară care s-a axat mult pe diminuarea exportului de lemn brut în ultimii ani. Păi da, se îngrijesc foarte bine de pădurile lor, dar pot tăia din altele. Cam așa. România Curată a publicat o sinteză a francezilor care au tras cu ochiul la nemți în privința programului lor ecologic:

[info]Societatea germană acceptă primatul economic, care permite o exploatarea intensă a pădurilor.[/info]

[info]Liberalismul coexistă însă cu preocuparea privind protecția mediului și respectul față de natură.[/info]

[info]Nu există o ruptură (conflict) între autoritățile publice și intreprinderile private, chiar dacă birocrația este încă foarte mare. De exemplu serviciile forestiere asigurate de entități publice pot administra și pune în vânzare lemn tăiat din pădurile private. În fine, raportul constată că relațiile contractuale sunt mai dezvoltate decât în Franța, grație a ceea ce numește ”societatea germană bazată pe încredere”. (”Comparaison des filières forêt-bois en France et en Allemagne” mai 2014, Ministère de l’Agriculture et de Forêt).[/info]

Și totuși, ce vor ei de la noi? Rămâne o întrebare care să ne pună pe gânduri, însă care ar funcționa teribil de bine cu: ce putem noi face. Fraier nu e cel care cere, ci cel care dă. Așa spun românii, e o vorbă. Dacă noi le vom da, ei vor lua cu ambele brațe. Stați liniștiți, ne furăm singuri căciula adeseori. Da, deci noi suntem fraierii în toată această afacere pentru că ne lăsăm distruse pădurile. Cazul Schweighofer a scos la iveală tăierile ilegale, Agent Green a indicat tăieri ilegale în parcuri naționale, Retezat și Semenic. Și câte mai sunt. Am văzut cu ochii mei ce era în Parcul Național Munți Rodnei. Am dat direct într-un drum forestier greu încercat de urmele TAF-urilor. E dezastru și acolo, cea mai mare biodiversitate din România (7000 de specii, peste Delta Dunării) a fost lăsată fie în seama unor asociații locale, fie în seama consiliilor județene. Voi reveni cu acest subiect într-un post ulterior.

Să nu merg așa de departe, să iau ca exemplu Clujul. Mergeți înspre zona de munte și vă veți convinge, este imposibil să nu vă sară ceva în ochi modul în care arată pădurile. Vă ofer o imagine de prin zonele Belișului.

FOTO: Francisc Aknai
FOTO: Francisc Aknai
Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s