Fabricantii de gunoi academic

Gunoiul a devenit o materie primă pentru mediul academic autohton, universitățile transformându-se în veritabile gropi de depozitare și gestionare a lui. Unii îl produc, alții îl adminitrează concomitent cu producerea.

Fabricantul de gunoi este acel individ care pune umărul la mărirea cantității, indiferent de nivelul discuției: licență, master, doctorat sau ceva mai sus de atât. Ei produc la grămadă, ajustează constant cifrele, iar groapa ia proporții. Ei sunt adevărații trepăduși ai mediului academic. Nu ies cu nimic în evidență, nu pot produce ceva semnificativ, doar gunoi, iar universitatea se hrănește de pe urma lor. Sunt mulți, sunt majoritari, nu se mai poate face mare lucru în privința lor. Ar fi nevoie de o reformare radicală a învățământului universitar pentru a scăpa de ei. Dar cine s-o facă? Unii dintre ei nu-și produc nici măcar gunoiul pe care le scrie numele, ci dau comandă altor tipi să le producă marfa. Respectivii vin cu mai multe variante de gunoaie, opțiunile fabricantului oficial. Acesta din urmă o alege pe cea care va intra pe porțile fabricii de gunoi pentru arhivare.

Gestionarii gunoiului sunt cei care administrează totul, cei sub oblăduirea cărora se acceptă și importă gunoiul. Nu este exclus ca ei înșiși să producă gunoi, dar principala lor sarcină este să-l gestioneze. Ei sunt gunoierii prin excelență, cei care dau contur gropii și care dau verdicte pentru fabricanții de gunoi. A fi sau a nu fi aici, a trece de gunoier pentru a deveni fabricant. Da, în realitate, gunoierul este cel care curăță, strânge, dar în gropile acestea de gunoi el nu face asta. Gunoierii sunt protectorii absoluți și promotorii gunoiului, fără de care nu există gunoaie.

Cei care se ocupă de acest lucru sunt păsări rare și sunt adevărați sanitari ai acestui spațiu. Sunt timizi, mulți dintre ei, sunt în inferioritae numerică, sunt copleșiți și înghițiți de sistem. Atunci când încearcă să scoată la iveală ceva anume, când se chinuie se schimbe ceva din realitatea macabră de acolo, sunt dați afară din groapă și exonerați din poziția de sanitari. Vă sună cunoscută cenzurarea lor? Dacă nu, aruncați un ochi peste scandalul recent de la UNATC. Doi reprezentanți din Comisia de Etică și-au anunțat demisiile, e penibil ce se întâmplă pe acolo. Mai sunt exemple, nu am loc să vi le postez aici pe toate.

Vă este cunoscut ceva din mai sus? Ați luat parte sau ați sesizat nereguli în procesele de valuare la nivel academic, ați văzut cum se duc banii din anumite proiecte pe ieșiri recreative, v-a căzut în mână o lucrare de liceu apreciată la nivel de post-doctorat, ați auzit sau ați constatat că sunt cazuri de vânzări cumpărări lucrări licență/ master/ doctorat, vi s-a propus să scrieți la comandă, ați făcut chestii nefirești doar pentru a intra în grații, ați văzut ce înseamnă să ții serviete și să faci cafele, ați luat parte la vreo admitere bizară la vreo competiție, etc? Nu e nicio mirare, sunteți doar în mediul universitar autohton. Imaginația noastră poate să zburde, sunt multe situații de tipul expuse mai sus, eu le-am amintit doar pe cele pe care le-am sesizat personal. Tocmai de aceea, toți cei care sunt parte integrantă a sistemului universitar din poziții de sanitari au datoria morală să reziste și să scoată la iveală toate gunoaiele produse și gestionate, să-i arate pe fabricanții și gestionarii de gunoi. Noi, restul, avem datoria morală să-i susținem. De ce? Poate că v-ați săturat și voi. Da, cam așa:

Sunt un fabricant de gunoi cu idei noi,
Vă privesc zâmbind cu ochi tulburi și goi,
În puținele momente de luciditate
Mă gândesc că-i ideal să n-ai utilitate.

Nu-s fan, dar aici merge, 2 în 1
Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s