Somnambulii sunt printre noi

Revin la somnambulismul media anunțata în postul anterior, de data aceasta printr-o repostare hibridă. Asta nu era chiar o noutate în vremea lui Tarde, mai ales dacă ne uităm cu atenție la o mulțime descrisă de sociologul francez. A mărșălui în stare de veghe pe străzile Parisului sub mrejele unui imbold e un soi de somnambulism, iar forma aceasta a fost preluată ulterior în ceea ce se numește mai recent somanbulism media. Și stați așa, lucrurile nu se opresc aici. În medierea noastră cu tehnologia ne manifestăm precum niște somnambuli, adică acționăm hilar, parcă hipnotizați de starea de conectare. Somnambulimsul tehnologic a fost propus de Langdon Winner, în discursul despre filosofia tehnologiei. Eseul său se intitulează: Technology as forms of life.

 Wikipedia presupune fals în postarea despre somnambulismul tehnologic al lui Winner cum că ar fi inspirat dintr-o precizare a lui McLuhan în Understanding Media. Tony Sampson reia chestiunea somnambulismului în 2013 via Gabriel Tarde, iar referințele sunt trecute și în SPAM Book (ed. Parikka & Sampson, 2009), inclusiv într-un articol de comparare a narcolepticului cu somnambulul (Vezi Galloway din SPAM Book).  În fine, recent, sunt specialiști îngrijorați de faptul că trimitem SMS-uri în somn, adică cel care le trimite nu este conștient. Marea problemă este cea legată de afectarea somnului, implicit a sănătății. Ok, nu este nimic nou sub soare, la nivel mai general, căci aceasta ar fi o formă de somnambulism tehnologic. Deci, este o formă nouă de manifestare a ceva ce există din momentul  boom-ului tehnologic.

Oricât ar părea de ciudat, există oameni care sunt în stare să trimită SMS-uri în timp ce dorm, la fel cum somnambulii desfăşoară, în timp ce sunt adormiţi, diverse activităţi cu care sunt obişnuiţi în timpul zilei. Efectele aşa-numitului sleep-texting pot fi foarte neplăcute, mergând de la transmiterea neintenţionată a unor mesaje cu conţinut compromiţător unor persoane cu care, altfel, cel care le-a transmis nu avea nicio intenţie de a intra în contact, şi până la perturbarea somnului, mai ale a fazei REM, de somn profund, cu consecinţe nefaste asupra odihnei de noapte şi asupra sănătăţii. Lipsa somnului sau proasta calitate a acestuia au fost asociate cu creşterea riscului apariţiei unor probleme de sănătate, inclusiv boli de inimă, obezitate, depresie, hipertensiune, disfuncţii ale sistemului imunitar şi altele. Tehnologia modernă poate avea un impact extrem de puternic asupra vieţii oamenilor, iar tinerii care utilizează intens smartphone-urile sunt deosebit de susceptibili de a dezvolta o adevărată dependenţă de acestea. În cazul unora dintre ei, situaţia poate duce la dezvoltarea tulburării numite sleep-texting – transmiterea de SMS-uri în timpul somnului, în stare de inconştienţă. (sursa: Live Science via descopera.ro).

Despre somnambulismul hipnotic în sens de în stare de hipnoză, vă puteți delecta cu un articol interesant aici. Asocierea stării somnambulice cu patologicul este făcută atât la nivelul contagiunii în mulțimii, cât și la nivelul medical, ca stare bolnăvicioasă, cu afecte directe asupra planurilor psihice și somatice. Deci, obiect malign, starea somnambulică devine un virus împotriva căruia sistemul trebuie înzestrat cu un mecanism de apărare (în amblee planuri, biologic și metaforic).

Simptomatologia unui somnambulist: Subtle symptomatology of somnambulists is quite specific and is not always visible for non-professionals and it is as follows: blinking is slowed down, vision is blurred, eyes become dump, and estrangement form reality occurs. Pupils of somnambulists are widened and forehead and palms are covered with perspiration; their eyes look into distance but this “distance“ is inside.

Dacă mai aveți dubii, citiți despre Somnambulismul fără substanță.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s