Viralitatea patogenã vs Viral 2.0 (I)

revista tribuna

Evoluția tehnologică exponențială a condus către o analogie inedită cu domeniul virologiei, tematizarea deschizând o punte între biologie și știința computerelor. Termenul virus a fost utilizat pentru prima dată în 1599 și semnifica inițial venom1. Cu toate acestea, încă din 1546 se scria despre contagiune: “On Contagion, Contagious Diseases and Their Cure” a lui Girolamo Fracastoro , confirmând faptul că aceasta viza transmiterea unor materiale nocive. Jussi Parikka notează că patologul Jakob Henle a resemnificat termenul în 1840 în lucrarea “On Miasmata and Contagia”: contagia animata (organism vii) erau văzute drept cauzele unor afecțiuni, cu precizarea unei distincții între “disease” și “parasite” . Contagiunea era privită ca o cauză a canalizării bolilor, distinctă de mișcarea ca atare a ei.

 

Schita de scriitura: (n)etica informatiilor. Episodul pilot

Arheologia media propusă de Jussi Parikka a fost particularizată prin arheologia rețelei, doar amintită de mine în teza mea de doctorat ca și exemplu pentru procesarea datelor/ informațiilor într-un cadru rizomatic precum cel al unei rețele. Într-o societate informațională, continuând fluxul de conectivitate, procesualitatea datelor/ informațiilor a devenit esențială pentru înțelegerea fluxului însuși. Opțiunea unei viitoare scriituri ar continua studiile doctorale, aplicând cuplul (de)coda & (re)coda întregii rețele în interiorul unei extrem de relevante filosofii a informațiilor.

Continue reading “Schita de scriitura: (n)etica informatiilor. Episodul pilot”

Crowds vs publics, Ukraine vs Russia, the Gaza crisis, the contagion theory and netica – a dialogue with Tony D. Sampson

#exclusive Crowds vs publics, Ukraine vs Russia, the Gaza crisis, the contagions and the anomalous objects in cyberspace, netica/ (n)ethics or a kind of ethics of information and the viral phenomena. All these are provocative themes for discussion. #hibridmedia magazine gives you all these in one fantastic dialogue with Tony D. Sampson

 
Rareș Iordache: After EuroMaidan to the conflict between Ukraine and Russia. This event increased his covering and it transformed into a genuine war. When I think at EuroMaidan I make a comparison with Indignados, the protests in Spain. There are several distinctions, but the contagions and their spreading caught my attention. Tell me, what do you think that were the contagious objects in this case? Another interesting thing is epidemiography, a term used by John Postill. This one is also in connection with viral phenomena and the contagious objects. Continue reading “Crowds vs publics, Ukraine vs Russia, the Gaza crisis, the contagion theory and netica – a dialogue with Tony D. Sampson”

About media archeology, (in)security, data analysis and anomalies. In dialogue with Jussi Parikka

Rareș Iordache: We live in a information or data culture…I like to say information-data culture, which makes possible our transformation: we are now analysts, data analysts. Can this be placed in connexion with your media archeology? I saw your recent conference in Istanbul, where you talk about the visibility and memory of such events as those from Gezy park. This is about how we became media archivists and analysts…intelligence analyst in a culture of tehnological remediation

Jussi Parikka: Software has reached a new visibility with some important public cases of past years: Wikileaks for instance has raised issues of information leaks on the public agenda, similarly as the recent Snowden revelations have demonstrated the extent to which data is a gateway to the private sphere. Data leaks and our knowledge about our own data dependency is now even more underlined. People on a much wider level, not just specialists, are realizing the specific nature of software systems, from email to online platforms. And it is not a nice picture we are discovering, rather different from the imaginary dreams we were sold in cyber culture commercials.

Media archaeology has been a methodology to investigate new media cultures through the old. It has deliberately wanted to challenge the emphasis on the digital and the new. Instead media archaeology has been keener to look at the old as the more fresh, new way of understanding media technologies. Indeed, in the quirky pasts, one finds often more innovative case studies than in the bland corporate discourses that characterize majority of our digital culture of marketing and surveillance.

Media archaeology can however also be seen as an attitude to dig under the surface: to develop a hacktivist interest in how systems work, and how we can descend deeper into the layers of the machine in order to understand how technology conditions behavior. It is in this sense we can cultivate an archaeological attitude to the conditions of knowledge inside the machines too. In social media and “big data” culture, it means excavations to the software and hardware realms in which data about ourselves circulates. And why stop in software and hardware? Why not continue by discussing and analyzing the environmental effects and ecological burden media technologies of networks pose? For instance through cloud computing and its energy demands!

Continue reading “About media archeology, (in)security, data analysis and anomalies. In dialogue with Jussi Parikka”

Epidemiografia se traieste la teve: un paradox al viralității

Atât de multă transparență, s-o numim așa, duce la saturație, duce la anularea esenței inițiale a produsului respectiv. Nu o spun eu primul, a spus-o Baudrillard încă din 1992/1993: violența televizată încetează să devină violență, după principiul surplusului. Ei bine, nu adăugăm valoare, ci saturăm. Media a devenit, treptat, un prea mult, adică un ceva de care te poți debarasa. Este, oarecum, un paradox al viralității: fenomenul viral, în accepția restrânsă de prea-cunoscut, suportă o creștere exponențială din momentul vizibilității sale, luând calea saturației sale. Peter Singer îmi mărturisea într-un interviu optica sa referitoare la funcționarea unui fenomen viral: se atinge momentul de vârf, după care acesta trece în invizibil. Ca atare, ar trebui să vorbim despre un timp de viață al unui fenomen/ obiect viral sau de anumite cicluri? În spațiul virtual există metoda re-viralizării unor produse, video-uri în mod special, ceea ce presupune reintrarea lor în câmpul vizibilității datorită unor mecasnisme sau surse (un exemplu ar fi postarea într-un material nou a unui link către respectivul produs).

Continue reading “Epidemiografia se traieste la teve: un paradox al viralității”

Cum să nu spui nimic prin apelul public la SRI şi SIE

Când emiţi păreri doar pe bază de forjări la suprafaţă, e posibil să-ţi scape o groază de chestii. Îţi scapă un dosar, uiţi de câteva nume, unele informaţii nu ajung la tine…chestii comune. Ce-i de făcut atunci? Păi, este clar că ai nevoie să intrii în arhive cu un excavator şi un buldozer, să ajungi până la măduva informaţiilor, la esenţa lor. Şi cine poate fi mai bun în România pentru aşa ceva decât SIE şi SRI? Păi dacă disutăm despre dezarhivarea unor date, sau cum ar spune Jussi Parikka – arheologie media, nimeni, nimeni nu se poate pune cu, de exemplu, SRI-ul. Când pisica este pasată de la unul la altul, fără puterea de a emite o judecată concretă, atunci se apelează la ei, la băieţii cu informaţia. Beneficiarii dau comenzi, iar agenţii de intelligence emit predicţii, oferă informaţii pe bandă rulantă. Aici este o chestiuţă. Când beneficiarul tău îţi cere să publici informaţii despre un alt beneficiar, adică Şova cere SRI să publice date despre el însuşi sau, mă rog, altă comandă aiuritoare, e clar că nu se va întâmpla asta. Treburile nu funcţionează aşa acolo. Aruncaţi şi voi un ochi pe Ars Analytica pentru o pătrundere de suprafaţă în sistemul intelligence.

Continue reading “Cum să nu spui nimic prin apelul public la SRI şi SIE”